DjSteve Blog

Archive for the ‘Media’ Category

Descoperiţi pe acoperire

Publicat de DjSteve pe august 15, 2008

Scandalul drepturilor de televizare propune un nou episod
Descoperiţi pe acoperire Dragomir încearcă iarăşi să îi ia lui Voiculescu drepturile tv pentru Liga I, fapt care i-ar fi benefic lui Sorin Ovidiu Vântu, patronul de la Realitatea TV

Dacă până pe 15 septembrie RCS-Antena 1, cuplul deţinător de drepturi de televizare pentru Liga I, nu face dovada că acoperă 60% din teritoriu, atunci contractul poate fi anulat. Liga Profesionistă este decisă să acţioneze în acest caz şi ameninţă cu tribunalul.

Liga Profesionistă de Fotbal este un partener dificil pentru alianţa RCS-Antena 1. Ultima acţiune a LPF vizează activarea unor penalităţi care decurg dintr-unul din paragrafele caietului de sarcini făcut pentru licitaţia câştigată de RCS-Antena 1. Acesta prevede ca, “în viitor”, deţinătorul să aibă acoperire de 60% , la nivelul naţional. Viitorul înseamnă pentru LPF 15 septembrie, dată la care Liga vrea dovada respectării acestei condiţii. Solicitarea Ligii creează probleme uriaşe deţinătorului, care nu se ridică, după ultimele informaţii, decât la un pic peste jumătatea procentului – limită. Dacă situaţia nu se remediază rapid, atunci rezultatul licitaţiei din 31 martie ar putea fi anulat.

Alianţa cu UPC poate salva afacerea

Cea mai rapidă şi sigură soluţie pentru atingerea baremului impus de contract este asocierea cu celălalt mare operator de televiziune prin cablu, UPC. Acesta nu vrea să plătească RCS zeci de milioane de euro pentru meciurile din Liga I şi ezită să dea un răspuns serios ofertei venite de la concurenţă. Principalul perdant în această afacere, în cazul în care totul cade, este RCS, care se pare că a achitat mai bine de trei sferturi din totalul de 102 milioane de euro, suma care urmează să fie plătită pentru cei trei ani de drepturi.

“Dacă pe 15 septembrie cei de la RCS şi Antena 1 nu vin cu dovezi că au 60% acoperire, ajungem la tribunal”

Publicat în Media | Lasă un comentariu »

Publicat de DjSteve pe august 6, 2008

Intervine CNA!

Vizionarea partidelor din Liga 1 la tv a devenit, incepand cu sezonul 2008/2009 o problema pentru multi dintre microbisti. Suporterii nemultumiti s-ar parea ca au reusit sa sensibilizeze Consiliul National al Audiovizualului care intentioneaza sa solicite primului ministru adaugarea campionatului national de fotbal pe lista evenimentelor de importanta majora.

“Noi vrem sa aparam interesul public si fotbalul este unul din fenomenele care sunt in interesul publicului. In momentul de fata cei de la RCS&RDS sunt in negocieri si cu alte companii de cablu pentru a receptiona postul care transmite meciurile din Liga I. CNA-ul va propune cat mai urgent primului ministru sa adauge campionatul intern pe lista evenimentelor de importanta majora si astfel nu vor mai exista probleme pentru cel putin 70% din fanii care vor sa urmareasca meciurile”, a declarat , pentru cotidianul “7 plus”, Dan Grigore, membru CNA.

Publicat în Media | Etichetat: | Lasă un comentariu »

gasca slugilor proaste TV LIVE !!

Publicat de DjSteve pe august 3, 2008

Cool-tv le pune la dispozitie celor care doresc sa isi vada favoritii jucand dar operatorul lor de cablu nu emit gasca slugilor proaste TV, o posibilitate de ai viziona, e drept… mai slaba dar macar exista.

Pentru a viziona gasca slugilor proaste TV pe net urmati urmatorii pasi:
1. Downloadati SopCast v.4 de AICI
2. Downloadati Windows Media Player v 10 de AICI
3. Deschideti Internet Explorer pe adresa : http://www.cool-tv.net si urmariti gspTV live Online

Publicat în Media | Etichetat: | Lasă un comentariu »

Probleme pentru RCS&RDS! Liga I e gratis pe internet!

Publicat de DjSteve pe august 2, 2008

Inevitabilul s-a produs! În timp ce companiile de cablu evaluează de pe poziţii de forţă cam cât ar valora fiecare microbist dornic să vadă meciurile la TV, partidele din Liga I “ascunse” de ochii lumii se găsesc la liber pe internet!

Fără antenă, fără receiver de Digi sau RCS&RDS, românii au găsit, aşa cum era de aşteptat, o metodă “alternativă” de a-şi alimenta pasiunea. La limita legalului, câţiva “anonimi” ascunşi în spatele unor site-uri de internet au reuşit să “învingă sistemul”. Fără să ai prea multă experienţă cu net-ul, poţi găsi la un simplu “search” mai multe site-uri care îţi oferă GRATUIT toate meciurile Ligii I. După moda “decodorul” din 1998-1999 când HBO a venit pentru prima dată în România, acum primul instinct al oamenilor obişnuiţi să primească fotbal gratis a fost, în ciuda a ceea ce se aştepta consorţiul Antena1 RCS&RDS, să caute variante mai ieftine decât un abonament la cablu.
www.cool-tv.net, www.tvonline.radiourionline.com sunt două dintre cele mai cunoscute site-uri unde microbiştii pot urmări LIVE VIDEO toate partidele din Liga I. Interesant este că experimentaţii internetului pot găsi, fără prea mari eforturi, mult mai multe site-uri , găzduite de servere din afara României, unde să urmărească meciurile.

Fericirea microbiştilor, “spaima” gsptv.ro!

Un lucru cu adevărat inedit este faptul că, în ciuda ferocei mediatizări, gsptv.ro, site-ul care în mod normal ar trebui să transmită în exclusivitate golurile din Liga I, a înregistrat în prima săptămână de la lansare un trafic relativ apropiat de cel al “piraţilor” de la www.cool-tv.net! Mai exact: Sâmbătă 26.07.2008 ziua când a debutat campionatul, gsptv.ro a avut un 39.515 vizitatori cu 243.030 afişări, cu foarte puţin peste “anonimii” de la cool-tv.net care au avut 23.902 vizitatori cu un total de 312.959 afişări, mult mai mult decât site-ul postului care deţine drepturile de televizare ale Ligii I.

Ce câştigă cool-tv.net?

Interesant este că în timp ce afacerea RCS&RDS are de suferit pierzând sume importante de bani(de ordinul zecilor de mii de euro) şi inevitabil potenţiali abonaţi, cool-tv.net câştigă sume modice din “google ads” sau diferite bartere cu alte site-uri! Concret, un site precum cool-tv nu ar putea câştiga din publicitate mai mult de câteva sute de euro lunar.

Alte site-uri unde poţi urmări GRATIS meciurile Ligii I

www.posturi-tv.com
www.cool-tv.net
www.rai-tv.net
www.tve.ro
www.gecotv.ro
www.mufa-tv.ro
www.tvonline24.net
www.tv.federal.ro
www.tv.itbox.ro
www.vanelus.com
www.tvonline.radiourionline.com
www.free-online-tv.us

Publicat în Media | Etichetat: | Lasă un comentariu »

Victime colaterale

Publicat de DjSteve pe august 1, 2008

Să nu ne facem iluzii! Oricine cîştiga drepturile TV proceda la fel

În lumea în care trăim interesul privat are prioritate şi coincide cînd şi cînd cu interesul public. Avem exemple peste tot. Şmecherii taie pădurile, iar pe cei mulţi şi amărîţi îi îneacă inundaţiile. Bucureştiul se sufocă fără drumuri şi parcări, dar autorizaţiile de construcţii se dau fără număr. Să venim la fotbal. Goian e lăsat să se usuce la soare, în timp ce Steaua suferă la Vaslui, iar echipa naţională are nevoie de el. Ca şi de Dani Coman, o altă victimă în conflictul dintre interesul de grup şi cel individual.

Campionatul s-a umplut de străini mai mult sau mai puţin onorabili, iar juniorii noştri aşteaptă să le vină rîndul la anul şi la mulţi ani. Creşterea valorică a ligii e de faţadă pentru că baza e fragilă, iar peste 4 ani “naţionala” va avea toate şansele să devină o ruină, pentru că interesul patronilor de club e deocamdată în contradicţie cu interesul echipei naţionale, adică al nostru. Cam aşa stau lucrurile şi cu televizarea meciurilor. Staţi, încă nu mă înjuraţi, nu iau partea nimănui, încerc doar să înţeleg. Eu am un produs de vînzare. Tu vrei să-l cumperi. Ne înţelegem la preţ şi afacerea e rezolvată. În toată lumea, un preţ corect stabileşte o relaţie profitabilă între cumpărător şi vînzător. Sau, cum scrie în manualele de economie politică, preţul e expresia raportului dintre cerere şi ofertă. Vrînd-nevrînd, trebuie să-i credem pe economişti, adică pe experţii aceia care vor afla mîine că predicţia lor de ieri nu se va îndeplini azi. Aşadar, preţul e cheia întregului conflict al difuzării meciurilor.

Totul depinde de flexibilitatea cu care se negociază. Pe de o parte, RCS&RDS vrea să-şi recupereze suma enormă investită în drepturile de televiziune, pe de alta UPC se întreabă dacă abonaţii săi sînt dispuşi să plătească mai mult. Într-un mediu economic sănătos reglajul se face de la sine, dacă laşi legile pieţei să funcţioneze. Interesul public egal interes privat şi toată lumea e mulţumită.

Să nu ne facem iluzii! Oricine ar fi cîştigat drepturile de televiziune ar fi procedat la fel. Banii trebuie recuperaţi pe seama consumatorului, bineînţeles. Azi nimic nu mai e gratis (poate sexul, cîteodată, dar şi atunci costă mai mult decît cel plătit). Situaţia se complică dacă se urmăreşte eliminarea concurenţei de pe piaţă. Că aşa e omul croit. Să suprime ca să nu fie suprimat. E legea supravieţuirii. Numai că în lupta pentru supremaţie apărem noi, victimele colaterale. Pentru că omul uită că în ziua de azi un război cîştigat e la fel de dezastruos ca un război pierdut.

Publicat în Media | Etichetat: | Lasă un comentariu »

 
Follow

Get every new post delivered to your Inbox.