“Pato si Ronaldinho fac cat jumatate din Mutu”

Presa italiana sare in ajutorul lui Mutu dupa ghinioanele de care a avut parte romanul in ultima vreme.

Jurnalistul Gazzettei dello Sport, Dominique Antognoni, ii ia apararea lui Adi Mutu in cazul Chelsea si critica modul in care presa din Romania il ataca pe jucator de cate ori se iveste ocazia.

“Daca Mutu s-ar fi numit Mutulinho (n.r. ar fi fost brazilian) ar fi valorat 50 de milioane de euro. Insa nu s-a nascut la Rio, ci la Pitesti. In acest moment Pato si Ronaldinho fac cat jumatate din Mutu“, scrie jurnalistul italian care pune la zid si presa din Romania: “Se spunea in Romania ca Mutu nu este pregatit pentru Europene pentru ca era prea nervos. Cum poate fi un om care tine toata nationala in spate?Dupa ce a ratat penalty-ul cu Italia toata presa romana i-a reprosat in cor: ” Din cauza ta nu ne-am calificat!” L-au masacrat fara sa tina cont ca el era cel care trebuie sa centreze si tot el sa dea cu capul la nationala, atat de slaba era nationala Romaniei. Aici il excludem pe Chivu.L-au facut in toate felurile, au mers pana acolo incat i-au reprosat ca s-a dus la Miami la nasterea fetitei sale. Lucrurile au fost mai rele dupa scandalul cu Chelsea cand l-au facut “drogat” in toata presa.“

“Chelsea nu are dreptate in cazul Mutu. Puteau sa astepte perioada de suspendare si sa-l recheme la echipa pe Mutu. Si-ar fi recuperat investitia. Ei insa l-au dat afara si au ales sa creeze un scandal urias iar acum cer daune exorbitante”, mai spune ziaristul italian.

Despărţirea de Tadici

În loc să-i mulţumim marelui antrenor, noi ne grăbim să-l punem la zid! Nedrept şi trist

Sigur, Gaţu are dreptul să-l demită pe Tadici de la conducerea “naţionalei” de handbal feminin pe motiv că aceasta a decepţionat la JO şi nu şi-a îndeplinit obiectivul. Că nici Gaţu însuşi, ca preşedinte al FRH, nu şi l-a îndeplinit şi nu-i arată nimeni uşa e alt subiect, pe care n-ar strica să-l abordăm. Surprinzător e însă că lui Tadici i se reproşează acum atît clasarea dezamăgitoare a echipei, cît şi numeroasele deficienţe de comportament. Ar fi un bădăran care-şi jigneşte jucătoarele şi un satrap care le supune unui regim de cazarmă etc. Un dictator. Probabil că, dincolo de exagerările de rigoare, lucrurile au stat cîteodată chiar aşa. Numai că ele erau cunoscute, sau ar fi trebuit să fie, în Momentul în care FRH l-a numit în funcţie pe cel poreclit ţăranul. Un tehnician care, Şi pentru că a făcut 56 de ani, E socotit de modă veche. Pasămite, aparţinînd unei şcoli şi unei atitudini depăşite, Tadici ar fi, îl atacă inamicii, un fel de Halagian al semicercului.

Vorba unui clasic, din copacul prăbuşit toţi taie lemne. Ca atare, iată-l pe Tadici în mijlocul unei animozităţi generale, repudiat de cîteva dintre elevele sale şi hulit de oficialii Federaţiei, cu vicepreşedintele Paleu, cine-o fi dînsul?!, la pupitrul de comandă. într-o astfel de situaţie, îi e dificil să se apere. Puţini îl ascultă, iar şi mai puţini îl sprijină. Din preotul handbalului a devenit peste noapte groparul acestuia!

Fără îndoială că Tadici are şi defecte. La urma urmei, nimeni nu-i perfect pe lume, poate doar Gaţu şi Paleu. Pare însă o enormitate, chiar o blasfemie, să i se impute şi că nu s-ar pricepe, că n-ar fi meseriaş Cum să-l consideri impostor, făcătură, pe omul care a reuşit cu “naţionalA” Şi cu Oltchim Rîmnicu Vîlcea cele mai frumoase rezultate din istoria modernă a handbalului nostru?! Oricît l-ai duşmăni pe Tadici, acceptînd că trufia acestuia a stîrnit ostilitate, iar cariera lui invidie, n-ai cum să ignori că, pînă să ducă echipa reprezentativă la JO, unde handbalul feminin a fost singurul joc sportiv tricolor prezent, a calificat-o în finala Mondialelor din 2005 şi în semifinalele aceleiaşi competiţii din 2007. Cu Oltchim a cucerit, între alte trofee, Cupa Cupelor şi Supercupa Europei, ambele în 2007. Performanţele respective fiind greu de uitat, iar de contestat nici atît, meritele lui Tadici sînt imposibil de tăgăduit. Doar un  răuvoitor şi-ar asuma un asemenea risc.

Evident că pe marginea mazilirii în discuţie se poate discuta, cu argumente pro şi contra, la nesfîrşit. Din punctul meu de vedere, ca şi al multor altora, lucrurile sînt însă clare şi, din păcate, triste. Nu numai că nu ştim să ne preţuim cum se cuvine antrenorii, dar nu ştim nici să ne despărţim de ei. Din care pricină, nerecunoscători, în loc să-i strîngem mîna lui Tadici, îl punem la zid. Nu-i corect.